Carbură de siliciu (Sic), cunoscut și ca carborundum, este un semiconductor care conține siliciu și carbon. Se găsește în natură ca un mineral extrem de rar moissanit. Pulberea sintetică de SiC a fost produsă în masă de atunci 1893 pentru utilizare ca abraziv.
SiC există în diferite structuri cristaline, denumite politipuri. Fiecare politip este notat cu un număr care reprezintă numărul de straturi dintr-o perioadă a rețelei sale cristaline, și o literă care semnifică tipul rețelei cristaline. Cele mai comune două politipuri de carbură de siliciu sunt “alfa” (α-SiC) şi “beta” (β-SiC).
- Carbură de siliciu alfa (α-SiC): Carbura de siliciu alfa este cel mai comun politip, care se caracterizează printr-o structură cristalină hexagonală (similar cu o structură cristalină de wurtzită). Se formează la temperaturi mai mari decât 1700 °C și are o duritate puțin mai mică decât cea a carburii de bor, dar este încă mai greu decât majoritatea celorlalte materiale. În prezent, carbura de siliciu produsă de industria chineză este împărțită în carbură de siliciu neagră și carbură de siliciu verde, ambele sunt cristale hexagonale și aparțin α-SiC.
- Carbură de siliciu beta (β-SiC): Carbură de siliciu beta, pe de altă parte, are o structură cristalină cubică (similar cu o structură de cristal de amestec de zinc). Se formează la temperaturi mai mici 1700 °C și este adesea folosit în industria semiconductoarelor datorită conductivității sale termice bune, dilatare termică scăzută, bandă interzisă largă, și mobilitate excelentă a electronilor.
Este important de reținut că aceste politipuri au aceeași formulă chimică (Sic), dar diferența de structură cristalină le conferă proprietăți fizice ușor diferite. Acest lucru permite ca materialul să fie utilizat într-o gamă largă de aplicații, precum în abrazivi, ceramica structurala, piese auto, componentele electrice, și chiar în aplicații aerospațiale.
